"Secatuita de viata"

      Mi'e greu sa suport consecintele fricii mele ..de ce mi'e teama?De ce nu pot sa fac nimic..de ce privesc intotdeauna cum totul se prabuseste pe langa mine?De ce sunt martorul propriei distrugeri..De ce odata cu caderea mea ii trag si pe cei la care tin dupa mine?...De ce trebuie ei sa simta durerea pe care o simt eu ?De ce fericirea mea depinde de ei si salvarea mea de ajutorul lor?

 Tipete,priviri ale disperarii,semne care arata spre uciderea fiintei mele..stiu totul..simt aerul mortii..ating ceata neagra care imi ineaca plamanii,..imi acopera trupul rece de amaraciune,il ascunde,printre imagini sumbre..in fata mi se deruleaza un film al trairii..al realizarilor mele..sute de intrebari imi ineaca rationalul, nu mai lasa loc decat de sentiment..de tristete,regret,..inutilitate..

    Simt acum ca e prea tarziu sa mai fac ceva..nu e ca si cum as trage de niste sfori sa'mi ridic moralul...nu e atat de usor..am pierdut un prieten..mi'am pierdut viata..mi'am pierdut ultima farama de fericire..E prea greu sa traiesc in amintiri..ma pierd printre dependente sperand ca in ele voi gasi ceea ce am pierdut...insa nu e asa..In fiecare secunda simt la un loc durerile a zeci de oameni..teama unei multimi de indivizi aflata  in frigul ploii si intunericului...sunt un esec..ma pedepsec pentru fiecare greseala ..ma acuz..ma simt vinovata pentru vorbe mincinoase,pentru cel mai marunt detaliu al vietii.

  Nu mai sunt ceea ce am fost si nu voi mai fi..nu mai am liniste..poate ca nu voi avea...,nu mai am scop,drum,putere..vis..da..puterea de a visa..

           

                              "Where did I go wrong, I lost a friend"

"Intelesuri false"

  O frica impecabila care atinge colturi luminate pana  ieri...ieri..sambata..joi..pana joi as fi zis ca nu are sens,mi'as fi spulberat si ultimul graunte de convingere numai sa aflu un simplu sens..unul..iar apoi as fi putut sa inchid ochii,sa uit,sa tac,sa ma mint pentru totdeauna...insa acum e altceva,de fapt e cu totul altceva odata cu trecerea acelor ore...

   Simplitatea lucrurilor din ziua aceea m'au bulversat,mi'au dat rost,m'au delimitat de complex...m'au trezit spiritual,m'au lasat prada unui sentiment confuz,..unei singure intrebari care le atinge separat pe toate celelalte.                           

       E pana la urma lupta unui singur om impotriva necunoscutului semne,cuvinte,numere,...in niciun caz simple coincidente...       

   E greu..sunt sentimente violente care ataca orice incercare de a uita capatul..in fine..inceputul..e totuna.            

       In mine traieste neajusul de a ma fi nascut,de a avea o viata..ce rost au toate fara sa   inteleg...23.11.356.784.11256.954783...un gol imens...

        .....Avusesem in gand sa scriu despre o zi minunata,poate una dintre cele mai minunate din cate am trait,..o zi simpla,rece,plina de sentimente ciudate...cu multe coincidente..dar o zi frumoasa..insa cuvintele distrug uneori mii de ganduri,ori le transforma poate in ceea ce nici macar nu stim ca ascundem in suflet...

      Mainile inghetate imi dadeau bizar confirmarea umanului,o durere care aducea zambet in esenta sa era.. dupa mult timp o durere primita fara tristete.

    Mese vechi,..scaune goale,bani putini..persoanele perfecte care inteleg fara explicatie..In acele clipe aveam mii de ganduri,as fi vrut sa scriu,pentru ca stiam ca numai si cateva ore le'ar fi dizolvat usor..apoi le'ar fi lasat sa se scurga printre amintiri date uitarii,dar mainile,confirmarile,imi erau reci,insuportabil de dureroase,tremurande,..slabite.Privindu'le era ca si cum ma priveam pe mine..incalzindu'le deasupra cafelei fara niciun efect,ele au ramas reci,tinandu'mi pumnii stransi,fara o putere oarecare,au ramas slabite in durere.

     E absurd cand ma gandesc ce e fericirea pentru mine..o cafea,un loc oarecare,trei persoane..ce simplitate frumoasa,ce gand minunat...In acele timpuri stravechi lucrurile aveau frumusetea distinctiva prin simplitate,niciun complex nu putea sa distruga armonia dintre elemente...nimic.Odata cu primul raspuns a venit urmatoarea intrebare,iar dupa ea altele care au construit lumea de astazi,rutina mizerabila,confuzia,o lume a inteligibilului,a abisului...

                 "Lucrurile absurde au pentru sine cel mai sigur inteles.."

.."Refuzul de a exista.."

  24.11.2010...Ma razbun prin durere,furie si deznadajduire..nu
mai cred,nu mai simt...ma las in voia caderii fara sa ma gandesc la
urmare..pasesc prin sange si flori uscate..plang,..rad..mor..sunt
vie...ating.nu simt..oricat de mult as vrea..nu mai pot sa fiu nimic mai
mult decat un  suflet pustiit..fara cale..cu gandul in tacere...legata de
propria fiinta care nu reuseste..nu mai incerc sa fiu o stare,sa traiesc
un sentiment..ma multumesc cu ce mi se ofera..refuz mai mult decat
as merita...
     E o lume noua,iar eu nu imi gasesc locul..e ca si cum rostul vietii
mele ar fi fost sa pastrez un secret..dar cumva,..el a fost aflat,.si sensul
meu sters..nimic din ceea ce am facut nu se mai poate
vedea..incet...ma rup.. fir cu fir...
        Am incercat sa fug..dar pasii mei se intorc...sa ma ascund..insa
intunericul ma ocoleste..devin o pata neagra pe'o panza a adevaratei
realitati..primesc lovituri de la fiecare individ...inchid ochii..uit..
     Privesc zi de zi la rezultatul involutiei..la cum oamenii nu mai stiu sa
inteleaga frumosul,..la orasul asta de beton..aud cuvinte fara rost..vad
peste tot erori ale umanului..si acceptarea lor ca parte a
normalitatii..sunt data la o parte..pusa intr'o multime care nu mi'e deloc
comuna..printre suflete spulberate..
     ....Moartea unui suflet nefericit inseamna continuitatea in cosmarul
vietii..incapacitatea de a se sustrage de la ceea ce il distruge..caderea
in durere...

"Tipete mute"

  26.09.2010...Un tunet care sterge amintiri,inhiba ganduri si face zadarnice tipetele tuturor celor ce isi striga durerea..Astazi,nu dupa mult timp de la o condamnare in frica,am realizat poate mult prea devreme inutilitatea umanului in propria persoana.Incercand sa imi gasesc raspuns la intrebari simple ma lovesc brutal de mult mai multe temeri si gropi pline cu mizerii ale mintii mele,..incercand sa inlatur sentimente din trecut,rup din mine,smulg,tai,sfasii,creez un carnagiu,o revolta, care sa imi dea o farama de adevar fizic,o confirmare a prezentului,a excluderii unui suflet dintr'o constiinta mult prea incarcata..ucid,gand cu gand,gest cu gest,gandindu'ma ca numai asa este posibila o continuare a prezentului...trecutul trebuie sa moara,si odata cu el sa dispara si fantoma care nu isi poate gasi drumul in aceasta lume a infinitatii...
    

                       "Teatrul in care numai mortii pot sa fie morti si vii sa fie oameni"

"Martori ai minciunii"

   Cand intru in bloc,dau de niste scari ce par a fi reci,foarte reci,respingatoare....la parter,sunt 4 usi,dintre care una e dechisa..e o doamna aici,asa mai in varsta la vreo 50 si ceva de ani,dar inca frumoasa...Celelalte 3 sunt inchise parca intr'un mod ireal...pe dianfara sunt multe lacate ruginite si zavoare inclestate.....inauntru
par sa fie oameni pustiiti,lumi ale gandurilor dezolante,frica,ura si multe intrebari...Urc incet fiecare treapta,uitandu'ma in jurul meu cu teama si curiozitate..Sunt 14 in total...si fiecare pare sa cimentuiasca in urma mea trecutul...
      La etajul unu,cum dau in stanga la capatul unui coridor mult mai lung decat cel de la parter e o usa,..e usa mea,stiu asta pentru ca nu are lacate si in mijloc e scrijelit un fel de cod pe care il inteleg chiar daca nu il cunosc..e numele meu,sunt scrise ganduri de care uitasem,amintiri,lucruri pe care le urasc,..sunt de fapt eu in cuvinte,umanul meu care sta acum pe o usa veche,..o istorie se suprapune alteia...e un cerc vicios....Cand caut cheia,dau de un bilet.. "Vid.."..si o dara de amaraciune ramane acum dupa fiecare pas...Cheia se potriveste,insa usa e deschisa..poate mult prea deschisa..."Ciudat,ar fi trebuit sa tina cu pumnii stransi de ceea ce au aici,sa nu lase lumea inauntru sau gandul in lume..."Nu se aude niciun scartait,de fapt niciun sunet nu mi'a demostrat ca poate fi auzit acolo de cand intrasem..."Poate ca doamna aceea mi'a zis buna ziua..."De cum am pasit ma asteptam la ceva maret,sa simt o schimbare,o parere de rau,poate si un simplu zambet,sau o lacrima,dar nu am simtit...Incercand sa ating peretii goi,sa le vorbesc,sa imi vorbeasca,...dau de un zid al propriului suflet,al sinelui care nu are deloc remuscari si imi vine sa plang parca de mila lui,de mila mea....
         Cateva rafturi prafuite stau abia sa cada...pe tavan,un bec simplu care pare periculos pe acele doua fire "Imi trebuie o lustra.."..oh,lumina...."Cat e ceasul?20:11..E mult prea tarziu pentru soare...".Pe un parchet odata atat de frumos...stau asezate acum un covor ,maro,simplu,..cateva carti.."Nu tin minte sa le fi adus aici..."o cana,geanta mea,...Printr'un implus,imi dau papucii jos,...raman desculta ..."Nu vreau decat sa simt lemnul,praful,durerea...De ce nu simt?!"...Plimbandu'ma prin camera observ ca e goala,dar totusi plina de lucruri necunoscute,urate,... oameni care stau intinsi pe jos sau rezemati de pereti,..unii fumeaza,altii canta....cei mai multi dorm,..sau ma privesc "Voi nu sunteti aici...".
   Uneori realitatea nu e de ajuns pentru unele persoane,iar de cele mai multe ori visul e mult mai dureros decat ne putem imagina...
         O lume a gandului inseamna intr'un sfarsit adancirea in minciuna...