24.11.2010...Ma razbun prin durere,furie si deznadajduire..nu
mai cred,nu mai simt...ma las in voia caderii fara sa ma gandesc la
urmare..pasesc prin sange si flori uscate..plang,..rad..mor..sunt
vie...ating.nu simt..oricat de mult as vrea..nu mai pot sa fiu nimic mai
mult decat un suflet pustiit..fara cale..cu gandul in tacere...legata de
propria fiinta care nu reuseste..nu mai incerc sa fiu o stare,sa traiesc
un sentiment..ma multumesc cu ce mi se ofera..refuz mai mult decat
as merita...
E o lume noua,iar eu nu imi gasesc locul..e ca si cum rostul vietii
mele ar fi fost sa pastrez un secret..dar cumva,..el a fost aflat,.si sensul
meu sters..nimic din ceea ce am facut nu se mai poate
vedea..incet...ma rup.. fir cu fir...
Am incercat sa fug..dar pasii mei se intorc...sa ma ascund..insa
intunericul ma ocoleste..devin o pata neagra pe'o panza a adevaratei
realitati..primesc lovituri de la fiecare individ...inchid ochii..uit..
Privesc zi de zi la rezultatul involutiei..la cum oamenii nu mai stiu sa
inteleaga frumosul,..la orasul asta de beton..aud cuvinte fara rost..vad
peste tot erori ale umanului..si acceptarea lor ca parte a
normalitatii..sunt data la o parte..pusa intr'o multime care nu mi'e deloc
comuna..printre suflete spulberate..
....Moartea unui suflet nefericit inseamna continuitatea in cosmarul
vietii..incapacitatea de a se sustrage de la ceea ce il distruge..caderea
in durere...
