Din nou in voia sortii ce ma leaga de trecut ..M-a atins repede timpul grabit si m-a purtat pe nenumarate carari insingurate, si totusi in suflet lumina a pastrat sclipirea de viata niciodata uitata.Mi-a fost dor sa privesc din nou spre cer fara ca gandul sa nu-mi raneasca inima,..mi-a fost dor sa ating pamantul cald fara ca tremurul sa nu-mi inghete impulsul grabit ..
O lume tematoare de propriul spirit captiv in gheata uitarii...Iata ca este prea departe speranta lumii pentru ca gandul de maine sa fie salvat.Si totusi unii mai lupta astazi si cu sinele in dimineti tarzii lipsite de somn,inecate in insomnia unui individ decazut de propria cautare.E acum o lume pe dos,iar eu trebuie sa lupt neincetat cu clipele uitarii,cu amintirile,cu imaginile fictive ce-si fac loc printre realitati.Uneori nu pot uita un moment care ucide in mine increderea si visul, un moment care a trantit o prietenie la pamant
zadarnicindu-mi puterea de a o ridica inca o data.Retraiesc incontinuu toamne pierdute in insingurarea unei depresii intunecate si cu ochii inchisi strivesc fiorii ce ma leaga de aceasta lume..Am vindecat boala,dar ranile inchise ard si indurereaza.
Poate ca sunt semne uitate,poate ca sunt drumuri pe care nu le voi mai cutreiera niciodata,poate ca trecutul nu va invinge si poate ca niciodata nu-l voi mai atinge cu lacrimi spulberate de lovituri nemeritate ,dar voi stii intotdeauna ca din intunericul propriului sine,prins intre radacini batrane ,am creat cea mai pura iubire.In lumina soarelui ce ma poarta spre drumuri noi,imi ramane in suflet multumirea de a fi salvata de cel mai frumos spirit.Iti multumesc Vlad,pentru rostul dat fiintei mele,pentru speranta eterna ce-mi mangaie inima,pentru viata.
