Pana acum cateva momente aveam impresia ca viata mea nu e in van si ca binele pe care il fac pentru niste suflete nevinovate este mai presus decat binele meu..dar de fiecare data ma simt vinovata ca am deschis ochii la rautatea omului,ma simt vinovata ca in sufletul meu nu mai e pace si sunt nevoita sa lupt contra propriilor ganduri,sunt nevoita sa ma orbesc si sa-mi astup urechile la zgomotul care creeaza  puternici zei ai razboaielor.E greu sa lupt cand vad ca imi pierd linistea si ma pierd si pe mine odata cu ea..
  Acum ca regretul ma tine jos,e greu sa realizez ceva,e greu sa privesc mai departe de starea asta care ma domina de ceva vreme.Sunt divizata in doua parti inegale...un suflet ce vrea pace ..si un spirit de razboinic care poarta in sine toate razvratirile contra vietii si timpului.Atunci cand se pierde echilibrul nu poti reda viata asa cum este in tine..Totul se blureaza si perspectiva mea a disparut.