"Suflet gol..."

  .. E minunat sa vad cum sunt ucisa de propria incredere..e dureros sa pierd dintre toate exact ceea ce'mi doresc mai mult..sunt rupta in bucati,cu propria putere si tot eu trebuie sa adun bucatica cu bucatica din haosul ce l'am creat..sa dau un nou sens..sa'mi sterg de pe foile de viata singurele firmituri de adevar..sa traiesc cu o constiinta care nu mai poate duce prea mult povara greselii neiertate..ma adancesc in zilele de vara cand i'am avut alaturi pe cei ce ii iubesc,tulbur cuvinte intelepte care mi'au fost adresate in clipele de singuratate..traiesc acum in urmarile unui pas gresit..am visat,am cazut asemeni unei boli in suflet de frica..au cazut lacrimi seci,am auzit cuvinte care mi'au stins ultimul foc de implinire..

    Constienizarea eterna a tristetii ma uimeste..acceptarea ei ma debusoleaza complet..fara nici o ezitare ma intorc in pantecul de gheata al vidului..fara gand,fara stare,fara trup..raman eu..suflet gol al dezamagirii..Nu am nimic..nu am avut niciodata..sau poate ca am avut,dar nu am stiut sa vad..Lucrurile reale sunt sageti care'mi spulbera orice amintire,si acum nici macar minciuna gandului nu ma mai poate aduce inapoi..

.Abpx.

  Totul devine de neinteles ... nu aveam in minte decat sa rad si sa ma simt bine,dar ceva a intors totul pe dos,sau cel putin asa mi s'a parut mie.              Drumul...ei bine plin de veselie,dar totusi urmat de o dara neagra de suspiciuni si amintiri inchegate care secatuiau incet,incet ceea ce mai ramasese din umanul implinirii...sosirea.,primul pumn in fata,primul semn care avea sa imi arate ca ceva se va intampla de atunci inainte ,ca nimic nu va mai ramane la fel,neatins de furia unui suflet nebun....Ei nu ma cunosc,nu stiau ca in mine se ascunde o inima firava,o viata care se tine numai cu un deget de marginea abisului..disperat sa atinga din nou culmile insorite...ei nu stiau..ma vedeau ca pe ceva indestructibil si asta pentru ca durerile au construit in jurul meu o armura de fier,un zid,cetati,sabii si tancuri,..un razboi...ei nu zareau decat lupta pe care o duceam zi de zi,ura si furia,dorinta de a ma simti implinita prin distrugerea imprejurarilor,a contextului,a celor din el.
       Dar nu e totul atat de clar...pentru ca ei nu vad in spate,sau in lateral,sau poate cel mai important in interiorul meu acolo unde stau nemiscate fiinta mea pura,gandurile si lacrimile,...un trup neatins de semnele luptei de afara,mainile care niciodata nu au tinut cu adevarat o spada,care nu au ucis si ranit,ci doar au strans cu regret palmele celor ce au venit si curand au plecat...




                             "Oare ce a fost cu adevarat?"

"Spatiu fara rost"

   " Oh cat de simplu devine totul.E atata lupta fara inteles..raman doar cu rani,trec intr'o alta unitate,lipesc clipe de minciuna peste adevar..ce mai conteaza,ma aleg mereu cu o inclestare din dinti,un pumn in zid,doi,trei,pana ce furia dispare sau se afunda in adancuri.
    Au inceput iarasi noptile de zbucium,de disperare nebuna..si tocmai cand credeam ca le'am uitat.Sunt un om puternic,mi'am zis'o de multe ori,cu toate ca nu am avut niciodata puterea sa'mi rostesc aceste cuvinte.Dar sunt..am fost..de cele mai multe ori sunt..
      Cat de greu imi e sa plang din nou in colturi necunoscute,unghere ale nevazutului..sa strig in cugetul unui suflet inutil.
      
       Astazi am trait multe sentimente..m'am simtit mintita, tradata, iubita, nesemnificativa...am avut pret de cateva ore certitudinea ca nu exist,ca eu ca trup,ca minte,devin odata cu fiecare strop de ploaie o parte a regretului meu,a unui spatiu fara rost.
     Zeci de imagini ce ma surprind ieri.Oh.Nimic nu ma mai poate scoate din frica,din tremurul zilnic,am facut un pas gresit,iar acum trebuie sa platesc cu echilibrul meu...trebuie sa cad unde am mai cazut..si asta e greu..ca stiu unde ajung.Durere.
      In jurul meu totul se contopeste in intuneric,alaturi de mine traiesc oameni in prefacatoria unei boli imaginare,in mintea mea iau nastere goluri de memorie si incep sa uit..de ei,de mine,de lume,de cuvinte,de placeri si ras,dar nu si de durere.
  Cu ea traiesc.Unde ma uit durere.Unde calc,rupturi din minte din care se infrupta durerea...un carnagiu..
    Ma doare..ma doare si acum,dar e durere,o ruptura din suflet,o parte din mine..



     Cad oameni in zile de foc in ale noptilor gheare de sange..
                    
        Imi doresc sa fug acum de plansul ce nu'mi uda fata,vreau  sa gasesc inaltul de la care sa cad fara simt ultimele clipe,ultimele ganduri,vreau sa ating fericirea fara sa calc peste mii de cadavre ale propriului trup..