Cand intru in bloc,dau de niste scari ce par a fi reci,foarte reci,respingatoare....la parter,sunt 4 usi,dintre care una e dechisa..e o doamna aici,asa mai in varsta la vreo 50 si ceva de ani,dar inca frumoasa...Celelalte 3 sunt inchise parca intr'un mod ireal...pe dianfara sunt multe lacate ruginite si zavoare inclestate.....inauntru
par sa fie oameni pustiiti,lumi ale gandurilor dezolante,frica,ura si multe intrebari...Urc incet fiecare treapta,uitandu'ma in jurul meu cu teama si curiozitate..Sunt 14 in total...si fiecare pare sa cimentuiasca in urma mea trecutul...
La etajul unu,cum dau in stanga la capatul unui coridor mult mai lung decat cel de la parter e o usa,..e usa mea,stiu asta pentru ca nu are lacate si in mijloc e scrijelit un fel de cod pe care il inteleg chiar daca nu il cunosc..e numele meu,sunt scrise ganduri de care uitasem,amintiri,lucruri pe care le urasc,..sunt de fapt eu in cuvinte,umanul meu care sta acum pe o usa veche,..o istorie se suprapune alteia...e un cerc vicios....Cand caut cheia,dau de un bilet.. "Vid.."..si o dara de amaraciune ramane acum dupa fiecare pas...Cheia se potriveste,insa usa e deschisa..poate mult prea deschisa..."Ciudat,ar fi trebuit sa tina cu pumnii stransi de ceea ce au aici,sa nu lase lumea inauntru sau gandul in lume..."Nu se aude niciun scartait,de fapt niciun sunet nu mi'a demostrat ca poate fi auzit acolo de cand intrasem..."Poate ca doamna aceea mi'a zis buna ziua..."De cum am pasit ma asteptam la ceva maret,sa simt o schimbare,o parere de rau,poate si un simplu zambet,sau o lacrima,dar nu am simtit...Incercand sa ating peretii goi,sa le vorbesc,sa imi vorbeasca,...dau de un zid al propriului suflet,al sinelui care nu are deloc remuscari si imi vine sa plang parca de mila lui,de mila mea....
Cateva rafturi prafuite stau abia sa cada...pe tavan,un bec simplu care pare periculos pe acele doua fire "Imi trebuie o lustra.."..oh,lumina...."Cat e ceasul?20:11..E mult prea tarziu pentru soare...".Pe un parchet odata atat de frumos...stau asezate acum un covor ,maro,simplu,..cateva carti.."Nu tin minte sa le fi adus aici..."o cana,geanta mea,...Printr'un implus,imi dau papucii jos,...raman desculta ..."Nu vreau decat sa simt lemnul,praful,durerea...De ce nu simt?!"...Plimbandu'ma prin camera observ ca e goala,dar totusi plina de lucruri necunoscute,urate,... oameni care stau intinsi pe jos sau rezemati de pereti,..unii fumeaza,altii canta....cei mai multi dorm,..sau ma privesc "Voi nu sunteti aici...".
Uneori realitatea nu e de ajuns pentru unele persoane,iar de cele mai multe ori visul e mult mai dureros decat ne putem imagina...
O lume a gandului inseamna intr'un sfarsit adancirea in minciuna...
