01 martie 2011..Dimineata.Prima tigara.Niciun gand.E fals totul si nu stiu cum sa fac sa daram zidurile ce s'au inaltat fara ca macar sa'mi dau seama.Prima zi de primavara,primele regrete cu gandul la visele pe care le'am dsitrus din impulsul de a ma adanci din nou in stari pe care nu le inteleg.
Ar trebui sa fie totul simplu,dar zi de zi totul se intoarce pe dos si se complica.E un ritm ametitor si nu pot sa tin pasul cu atatea lucruri.
Intr'un fel totul revine la normal.Ma adancesc in rutina,revin in intuneric cu putinele amintiri ale luminii care se zbat sa nu fie uitate.Pastrez in continuare starea asta care ma distruge bucata cu bucata,gand cu gand.Nici macar cuvintele nu se mai leaga,nici drumul nu'si pastreaza directia.Mi'e sila de tot,mi'e sila de mine.
Fara niciun zgomot,fara scop,fara puterea de a mai visa.Vechile mele ganduri s'au transformat in ceata.
Vreau calea spirii,sa aud din nou trecutul,sa fie un lucru clar.Sa stiu ca ma pierd sau revin la viata.Vreau sa stau in umbra unei paduri,sa ascult vocile unor copaci la un foc cu lemn de brad.Mintea mea bolnava..
Ma raneste fiecare cuvant spus cum trebuie,ma raneste sa vad ca nimeni nu m'a cunoscut vreodata cu adevarat.Fac lucruri pe care nu le inteleg,mici obsesii care'mi controleaza pasii.Fac ce simt.Nu mai simt..
E o zi ciudata care a inceput cu o neclara iamgine a propriului.Cum a inceput totul inainte?Cum am ajuns sa urmez orice inafara de ceea ce e rational?
In jurul meu lucrurile merg asa cum trebuie sa mearga.Si totusi ma simt in plus.Inainte aveam mici scopuri,acum,nu mai am nici macar atat.Cred ca am inteles in sfarsit ca un om fara dorinte,e un om mort sufleteste.
